MIRCEA ELIADE - DESPRE EXILUL INTERIOR ȘI EXTERIOR

Abstract

În concepţia lui Eliade exilul nu e decât continuarea transhumanţei şi de aceea exilaţii de azi duc mai departe vechea tradiţie. Din alt punct de vedere artistul pus în situaţia exilatului nu trebuie să-l imite pe Ovidiu în tristeţea şi nostalgia lui, ci pe Dante care iese întărit şi învingător din lupta cu exilul. În ultimul rând procesul regăsirii ţării este comparat cu drumul lui Ulise spre Ithaca – centrul spre care se îndreaptă fiecare om. Pentru Eliade, în timpul exilului ţara a fost întotdeauna înfăţişată în limba în care a scris cărţile sale. Căutarea unui paradis pierdut e una dintre definiţiile exilului eliadesc. Bucureştiul tinereţii lui Eliade reprezintă un loc edenic în care autorul se întoarce mereu. Exilul a reprezentat pentru Mircea Eliade o probă iniţiatică care trebuia să fie parcursă pentru a putea întări capacităţile sale de creaţie. A reuşit să profite de soarta unui exilat, transformând -o într-o perioadă creativă, fructuoasă.