Evaluarea performanței managementului crizelor internaționale prin percepția populației
Abstract
Schimbările majore și turbulențele continue care au avut loc în mediile sociale, politice, tehnologice și economice la nivel global, dar și România, creează un mediu incert și complex în care organizațiile trebuie să funcționeze. Alimentat de o extindere rapidă a afacerilor globale, numărul crizelor este într-o continuă creștere, iar rezolvarea acestora prin metoda convențională a diplomației este aproape imposibilă.
Pandemia de COVID-19 a depășit o urgență sanitară, devenind criza globală de sănătate definitorie pentru timpurile noastre, precum și una din cele mai mari provocări prin care a trecut lumea, de la al doilea război mondial. Pandemia a debusolat fiecare țară pe care a afectat-o, având forța de a genera efecte devastatoare de ordin social, economic și politic, care au lăsat urme profunde, zdruncinând încrederea și punând la încercare capacitatea de cooperare în interiorul națiunilor și între națiuni, precum și între populație și guvernele țărilor lor, dar și în organismele internaționale și în capacitatea de mobilizare.